sâmbătă, 19 mai 2018

Atelierele Museikon, ediția a II-a






În anul Centenarului, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, prin secția nou înființată, Museikon, dorește să contribuie la seria de evenimente menite să pună în lumină contribuția românilor la cultura universală, prin organizarea unui atelier deschis de lucru și a unei expoziții, ambele puse sub genericul Icoane vechi – icoane noi – iconari români, cu intenția de a crea un ambient în care pictorii contemporani să pătrundă în spiritul iconografilor de demult și să ofere o actualizare a valorilor specifice provinciei transilvane, cu scopul de a constitui un îndreptar pentru viitoarele solicitări de pictare a bisericilor din arealul sud-transilvan.
Participanții la acest experiment de recuperare iconografică sunt pictorii Nicolae Bălan, Vasile Carp, Gabriel Toma Chituc, Marius Ciprian Ghinescu, Gabriel Giodea, Ovidiu Gliga, Andrei Mușat, Nicu Nicolaiciuc, Ioan Popa și Cristina Răileanu. Publicul va putea interacționa cu ei în zilele de 22-25 mai 2018, între orele 9-13 și 15-19. Sâmbătă, 26 mai, la ora 13, va avea loc vernisajul expoziției cu lucrările realizate, care va putea fi vizitată până în 31 august. Ulterior acestei date icoanele expuse vor putea fi achiziționate.
De asemenea, în 23 mai, începând cu ora 17, în atelier se va desfășura o conferință de istoria artei susținută de conf. univ. dr. Ioan Ovidiu Abrudan de la facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, iar în 24 mai, tot de la ora 17, va avea loc vernisajul expoziției fotodocumentare „Liturghii în adâncuri”, urmat de o conferință susținută de academicianul Marius Porumb.



Sursa informațiilor Muzeul Național al Unirii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu