joi, 18 ianuarie 2018

Restaurarea și conversia patrimoniului industrial



Vă invităm la o discuție despre restaurarea și conversia patrimoniului industrial în România și Valonia (Belgia).

Vanessa Krins, responsabilă de proiecte la Agence wallonne du Patrimoine, va vorbi despre modul în care este abordat patrimoniul industrial din Valonia, insistând asupra studiilor de caz. Acestea vor ilustra situațiile complexe care intervin în cazul unui proiect concret, miza fiind găsirea unui echilibru între chestiunile filozofice despre ce ar trebui să fie conservat și chestiunile practice care vizează ceea ce poate fi conservat efectiv.

Istoric de artă, Vanessa Krins realizează proiecte de restaurare, de conversie sau de valorizare pentru monumente cu o tipologie diversă. În domeniul patrimoniului industrial, a fost implicată în crearea Muzeului Ceramicii pe locul dezafectat al uzinei Boch Keramis din La Louvière, în planul de gestionare a lifturilor pentru ambarcațiuni de pe Canalul din Centre (provincia Hainaut), înscrise pe lista Patrimoniului mondial UNESCO, precum și în proiectul complex de reabilitare a unei vechi stații de sortare și spălare a cărbunelui din Binche.

Intervențiile vor avea loc în română și în franceză, cu traducere simultană. Intrarea este liberă.


Sursa informaţiilor aici.

Târg de Antichităţi - Iaşi


Sursa informaţiilor aici.

Cowrie - scoicile bani - 18.01.2018

Cowry sau cowrie (în limba engleză) sunt niște moluște marine (un fel de melc) din specia Cyprae (familia Cypraeidae) cu cochilia frumos colorată, care trăiesc, în general în regiunile tropicale. Cochilia este foarte netedă și strălucitoare (asemenea porțelanului) și are o formă ovoidă cu o lungă, îngustă și crestată deschizătură. Sunt asemănătoare cu ghiocurile folosite de țiganii noștri la ghicit... viitorul (sic!). Ghiocul face parte ai el din aceeași familie de moluște. Țigăncile, sau ca să nu fim acuzați de discriminare, femeile de etnie rromă, care nu au salbe de galbeni la gât poartă mărgele confecționate din cochilii de cowrie, fără a ști că în multe zone ale globului aceste cochilii au jucat rolul de bani.
La multe triburi cochiliile de cowrie simbolizează feminitatea, fertilitatea, și se consideră că au puteri magice, protectoare pentru cel care le poartă, fiind utilizate în diverse practici ritualice.



 
Cowrie în mediul natural
Cochiliile utilizate ca monede provin, în general de la specia Cypridae moneta. Acestea se găsesc în special în Oceanul Indian dar și în Oceanul Pacific. Mărimea cochiliilor variază între 5 mm și 15 cm.

Diferite specii de cowrie
 

 

Aceste cochilii au fost utilizate ca instrumente de schimb, proto-bani, o perioadă foarte îndelungată (circa 4000 de ani) începând din cele mai vechi timpuri. Erau rezistente la uzură, se puteau spăla ușor și erau relativ greu de falsificat. Aceste atuuri au făcut că ele să fie utilizate ca “bani” pe o arie geografica foarte vastă cuprinzând zone din Africa, Asia, Australia, Oceania. Erau colectate din zona insulelor Maldive, Sri Lanka, de-a lungul coastei Malabar, din Borneo, din alte insule din estul Indiei, și din numeroase zone ale Africii. 
 
 

Se pare că primii care au utilizat cowrie ca echivalenți generali și mijlocitori ai schimbului de mărfuri au fost chinezii. În China s-au descoperit cochilii de cowrie în mai multe situri arheologice datate ca aparținând Epocii de piatră. Se pare că aici cowrie erau atât de importante încât în pictogramele care fac referire la bani este cuprins și un simbol pentru cowrie :貝
Tot în China au apărut și primele falsuri/imitații ale cowrie făcute din os, piatra, coarne de animale, lut, bronz etc., dar și inscripții pe cochilii care atestau scopul acestora: daruri, recompense etc. În morminte cipriote antice s-au descoperit cowrie din aur, iar în altele etrusce specimene din bronz. În Thailanda s-au găsit imitații din plumb.
În vestul Africii cowrie au fost utilizate ca intermediar al schimburilor de mărfuri până la mijlocul secolului XIX și în anumite regiuni până la începutul secolului XX (în vestul Africii).
În secolul XVIII cowrie au jucat un rol important în comerțul cu sclavi negri din Africa. Cowrie-bani erau aduse din Maldive în zona Mediteraniană de comercianții arabi care le transportau apoi peste Sahara. În același timp comercianți englezi, portughezi, olandezi și francezi transportau scoicile-bani pe coasta de vest a Africii. Aici cumpărau sclavi dând la schimb cowrie. Sclavii erau duși în Lumea Nouă. Astfel, s-au cărat mii de tone de cowrie. De exemplu, în 1849 prin portul Liverpol s-au importat 240 tone de cowrie. Datorită inflației valoarea acestor « bani » a început să scadă, ducând în curând la dispariția lor de pe piață datorită devalorizării accentuate și apariției monedelor mărunte. Cowrie au reapărut pentru scurt timp în perioada crizei economice din 1930.

un portofel plin cu ...bani!


Valoarea cochiliilor era foarte variată de la o regiune la alta, de la un trib la altul, de la o perioadă la alta. În Uganda cowrie au fost introduse de neguțătorii arabi pe la sfârșitul secolului XVIII și au devenit principala măsură a unei mărfi în secolul următor. Astfel, la începutul secolului XIX cu 2 cowrie puteai cumpăra o femeie, prețul crescând către 1860 la 1000 cowrie. Amuzant, dar în aceeași perioadă o capră era evaluată la 500 cowrie, deci o jumătate de femeie. La mijlocul secolului XIX în Muniyoma, o regiune intre Chad și Nigeria, veniturile regale erau estimate la circa 30 milioane de cowrie, iar fiecare bărbat trebuia să plătească anual o taxa regelui de 1000 de cochilii, alte 1000 de cowrie pentru fiecare bou deținut și 2000 pentru fiecare sclav din posesie.
În ţările africane de pe coasta vestică cochiliile erau adunate în șiraguri de 40-100 de bucăți , iar 20-50 de astfel de șiraguri de cowrie făceau un dolar.
În secolul XVI în Niger uncia de aur era evaluată la 8-16 mii de cowrie. Între 1850-1860 s-a ajuns la 25-38 mii de cochilii la o uncie de aur. Un bou îl puteai lua în 1850 cu 9000 de cowrie iar în 1892 cu 60 mii. În Bengal circa 3840 de cowrie făceau o rupie. La mijlocul secolului XIX cu 100.000 de cowrie se putea cumpăra o nevasta tânără. În Togo în 1896, 4000 de cowrie echivalau cu o marcă germană, în Tanzania (în 1880), 4-5000 de cowrie făceau un thaler Maria Theresa , iar în 1890 în Congo cu 30-60.000 de cochilii puteai cumpăra un sclav. În 1924 în Noua Guinee 5 cowrie valora un purceluș.
Insulele Maldive au fost considerate mult timp centrul mondial al comerțului cu cowrie. Începând cu secolul XIX răspândirea utilizării de monede metalice au făcut ca astăzi din Maldive să se mai exporte doar câteva mâini de cochilii de cowrie. Pentru a comemora importanța acestei moluște fiecare bancnotă din Maldive are pe ea imaginea unei perechi de cochilii cowrie.
 
 
Numele monedei naționale a Ghanei, cedi, își are originea în denumirea dată cochiliilor de cowrie în limba populației băștinașe akan care le-a utilizat ca proto-bani. Şi kina, moneda utilizata în Papua Noua Guinee amintește de scoicile - bani folosite odinioară. Moneda actuala de 1 cedi are pe una din fete imaginea unei cowrie. 


Bibliografie:
1. Larry Allen-Encyclopedia of money
2. Alice Quiggin- A survey of primitive money
3. Jan Hogendorn, Marion Johnson-The Shell Money of the Slave Trade, in African Studies (No. 49), 2003
4. Bonaparte, Yosef, "The Cowrie-Money in West Africa Colonies: the Twentieth Century Puzzle" (The University of Texas at Austin, 2003).
5. Emmanuel Yiridoe-Economic and sociocultural aspects of cowrie currency of the Dagaaba of Northwestern Ghana aspects, Nordic journal of african studies 4(2):17-32 (1995).
 
(articol publicat in "Colectionarul Roman" nr.11/2007)
 
Sursa informaţiilor numismon.

Medalia românească: HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN






Înscriși cu litere de aur în istorie, eroii Ardealului Horea, Cloșca și Crișan au fost, alături de Avram Iancu, emisari de grai și arme ai celor asupriți și prigoniți.

Poporul nostru i-a aşezat pe Horea, Cloşca şi Crişan în panteonul naţional al Eroilor-Martiri pentru libertate şi unitate naţională. Năzuințele de veacuri ale românilor din Transilvania de a trăi în unitate și libertate s-au făcut cunoscute lumii prin mișcarea socială declanșată în urmă cu 220 de ani.

Răscoala de la 1784 a cristalizat conştiinţa naţională a românilor din Munţii Apuseni, a avut serioase implicaţii în următoarele decenii, contribuind din plin la succesul revoluţiei române din Transilvania din anul 1848 şi la Marea Unire din anul 1918.

Monetăria Statului aduce o pioasă aducere-aminte și un cald omagiu celor trei făclii ce ard etern în inima și conștiința poporului român – HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN.

Noul nostru produs medalistic comemorativ este format din medalie, broșură de prezentare și cutie, medalia având următoarele caracteristici tehnice:

Aliaj: Argint 925‰
- Diametru: 60 mm -
- Greutate: 173 grame
- Calitate: patinată
- Tiraj fix: 30 bucăți -
Aliaj: Cupru
- Diametru: 60 mm
- Calitate: patinată
- Tiraj fix: 70 bucăți

Produsul poate fi achiziționat la prețul de: 625 lei/ bucată (TVA inclus) – pentru medalia din Argint și 200 lei/ bucată (TVA inclus) – pentru medalia din Aliaj de cupru.



Sursa informaţiilor Monetăria Statului.

Câteva erori monetare americane valoroase la monedele de 1 cent(Lincoln Penny) - Partea 18 - 18.01.2018 - VIDEO


Sursa: Youtube Utilizator: World Numismatic News

Noi monede comemorative britanice de titan - Teritoriul Britanic din Oceanul Indian - 18.01.2018

Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.


 

Two new Titanium coins produced by The Pobjoy Mint and released on behalf of the British Indian Ocean Territory

Featuring the Magnificent Manta Ray in dark blue Titanium
Limited to 7,500 coins worldwide
Exclusive Pobjoy Portrait of HM Queen Elizabeth II


The Coin

Manta Rays are incredibly majestic creatures of the blue and as a tribute to their immense size yet graceful nature Pobjoy Mint is proud to release this awesome coin in both Titanium and Cupro Nickel. The design shows a Manta Ray skimming above the coral covered ocean floor followed by a group of Remoras. The denomination shown is £2.

The obverse features the Pobjoy exclusive effigy design of HM Queen Elizabeth II in exceptional detail. As Titanium reacts differently with every strike each of the 7,500 Titanium coins are technically different and vary slightly in color. There is also a lined effect that is present on the coins which is unique to this metal.


Behind the Coin

Manta Rays are found circumtropically in warm, temperate waters and are large rays with triangular pectoral fins, horn-shaped cephalic fins and gaping forward-facing mouths. They are pelagic filter feeders that consume large quantities of Zooplankton, which they collect by swimming mouth-open through the water. Manta Rays are gentle giants that, despite their huge size (up to seven meters across!!), pose no risk to humans. This is in contradiction to Sting Rays, which can deliver a nasty sting.

Humans in fact are the greatest risk to the Rays and they are now considered vulnerable due to over-fishing. They often get tangled in nets as they are unable to swim backwards. Once entangled, they drown due to their constant requirement of flushing oxygen rich water over their gills.

Coin Specifications
Metal: Titanium, CuNi
Diameter: Titanium: 36.10 mm; CuNi: 38.60 mm
Weight: Titanium: 10.00 g; CuNi: 28.28 g
Issue Limit: Titanium: 7,500; CuNi: 10,000

Presentation

The Titanium coin is protected by an acrylic capsule and then packaged in a beautiful red box and includes a Certificate of Authenticity. The Unc. Cupro Nickel Coin is shipped in a Pobjoy Mint Pouch.



 

Featuring the Coconut Crab in Golden Brown Titanium
Limited to 7,500 coins worldwide
Exclusive Pobjoy Portrait of HM Queen Elizabeth II


The Coin

The Coconut Crab is the world’s largest land arthropod and an incredibly impressive looking crab. These crabs are widely found in the British Indian Ocean Territory, so we found it more than appropriate to issue this coin on their behalf. The design shows two large coconut crabs, one on the floor feasting on the flesh of a coconut and the other climbing a coconut palm. The denomination shown is £2, available in Titanium and Cupro Nickel.

The obverse features the Pobjoy exclusive effigy design of HM Queen Elizabeth II in exceptional detail. As Titanium reacts differently with every strike each of the 7,500 Titanium coins are technically different and vary slightly in color. There is also a lined effect that is present on the coins which is unique to this metal.


Behind the Coin

Coconut crabs are famous for their massive size, weighing over four kilograms and with a leg span that can reach over one meter. This makes these crabs the largest land-living Arthropod in the world. They are found throughout Indonesia, the Indian Ocean and parts of the Pacific. Although their name suggests that they primarily feed on Coconuts, this is not the case and coconuts make up as small proportion of their diet. They can, however, be found climbing the Coconut Palms and occasionally using a broken coconut shells as protection. Recent footage has shown a coconut crab hunting a sea bird!

Unfortunately Coconut crabs have been extensively hunted on islands where there is a human population as their flesh is considered both a delicacy and an aphrodisiac. When the tables are turned and they manage to pinch a human, they can cause considerable pain and will not release their grip for a long time. One technique used to free someone from their powerful grip is to tickle their underbelly!

Coin Specifications

Metal: Titanium, CuNi
Diameter: Titanium: 36.10 mm; CuNi: 38.60 mm
Weight: Titanium: 10.00 g; CuNi: 28.28 g
Issue Limit: Titanium: 7,500; CuNi: 10,000

Presentation

The Titanium coin is protected by an acrylic capsule and then packaged in a beautiful red box and includes a Certificate of Authenticity. The Unc. Cupro Nickel Coin is shipped in a Pobjoy Mint Pouch.



Sursa informaţiilor CoinWeek.

miercuri, 17 ianuarie 2018

Noi bancnote de pe mapamond LVI - 17.01.2018

I. 20.000 peso Columbia






 Sursa: http://www.banknotenews.com/files/0578d31b513eef8b9dc4ada4bb81f45b-4596.php

II. 10 lire sterline Scoția







Sursa: http://www.banknotenews.com/files/4f5d65728aa427ccb75e93668a0971de-4597.php

III. 100 peso Uruguay





Sursa: http://www.banknotenews.com/files/761703c5b700cb18f778151043cbcc5a-4598.php

IV. 50.000 peso Columbia





Sursa: http://www.banknotenews.com/files/eb2e43c3f303fc435cfb4b6f830bebd1-4599.php

V. 50, 100, 200 şi 500 ouguiya Mauritius











Sursa: http://www.banknotenews.com/files/2f07535139dcd5cdc881d64402e81a07-4600.php

VI. 20 lire sterline Irlanda de Nord





Sursa: http://www.banknotenews.com/files/5b88e800179dd5bfd4e2af2aa2478e1b-4601.php

Primele monede din istorie - 17.01.2018



Astăzi, când deja bancnotele se transformă într-o realitate tot mai desuetă, cedând tot mai mult terenul plăţilor cu cardul, originile monedei tind să devină din ce în ce mai obscure. Nu este mai puţin adevărat însă faptul că moneda a reprezentat una dintre invenţiile care au revoluţionat istoria omenirii, permiţând accelerarea schimburilor comerciale.

Fundamentul economic al apariţiei monedelor este reprezentat de faptul că într-o societate în care diviziunea muncii devine tot mai accentuată şi, prin urmare, indivizii sunt obligaţi să schimbe între ei diferite produse, apare necesitatea ca valoarea acestor mărfuri să fie măsurată într-un anumit fel. Treptat, una dintre mărfurile cele mai des utilizate obţine rolul de măsură a valorilor, astfel încât valorile tuturor celorlalte mărfuri sunt exprimate în funcţie de ea. Numeroase produse au ajuns să deţină rolul de măsură a valorii de schimb a celorlalte mărfuri, dintre care o tradiţie îndelungată au avut-o chiar animalele domestice. Astfel, atunci când Homer evocă schimbul de armuri dintre Glaukos şi Diomedes, din faţa Troiei, el aminteşte că armura de aur a primului valora o sută de tauri, în vreme ce platoşa celui din urmă nu ar fi preţuit mai mult de nouă boi (Homer Iliada6.234-236).

Datorită calităţilor lor fizice (rezistenţă, densitate ridicată etc.), metalele, îndeosebi cele preţioase precum aurul şi argintul, s-au impus drept măsuri ale valorilor de schimb ale mărfurilor. Foarte rapid, ele au căpătat şi funcţia de mijloc de schimb:oamenii nu doar că exprimau valoarea altor mărfuri în funcţie de diferite cantităţi de metal preţios, înlesnindu-le astfel trocul, ci preferau să îşi schimbe produsele cu metale preţioase, astfel încât, pe baza acestora să îşi poată cumpăra mărfurile de care aveau nevoie, dar care nu erau disponibile imediat.

Utilizarea metalelor preţioase atât ca măsură a valorii mărfurilor, cât şi ca mijloc de schimb, a cunoscut o îmbunătăţire continuă:metalele au fost turnate în lingouri care permiteau cântărirea lor cât mai facilă, iar balanţele utilizate pentru efectuarea schimburilor au devenit un accesoriu tipic pentru negustorii de profesie. În Babilonia, încă din mileniul al II-lea î.e.n. se ajunsese până acolo încât existau săculeţi de in, care conţineau o anumită cantitate de metal preţios, cântărită în prealabil. Săculeţii erau sigilaţi, la gura lor fiind înscrisă cantitatea de metal preţios conţinută. Proprietarii săculeţilor puteau să folosească săculeţii fie ca pe nişte monede, fie scoţând din interiorul acestora cantităţi mai mici de metal pe care îl cântăreau apoi pentru a efectua plăţi de un volum mai redus.

Diferenţa principală dintre monedă şi mijloacele metalice premonetare este reprezentată de faptul că pe monedă este aplicat un însemn al emitentului. Însemnul garantează că respectiva monedă are o anumită valoare, dată de faptul că, cel puţin teoretic, moneda conţine o cantitate fixă dintr-un anumit metal preţios. Garanţia pe care o oferă însemnul aplicat direct pe bucata de metal standardizată ca formă şi ca greutate face ca în cazul schimburilor să nu mai fie necesară cântărirea metalului preţios, ci simpla numărare a monedelor, un proces cu mult mai facil.




Deşi o inscripţie din vremea regelui asirian Sennacherib (705-681 î.e.n.) ar putea fi interpretată drept prima atestare a existenţei monedelor, faptul că piese de argint de tipul celor la care face referire documentul nu au fost descoperite până în prezent, precum şi alte interpretări posibile ale textului, pledează destul de convingător, cel puţin pentru moment, în defavoarea inventării monedei de către assyrieni.

În aceste condiţii, moneda a fost inventată cel mai probabil de către lydieni, făuritorii unui imperiu în vestul Asiei Mici, în sec. VII-VI î.e.n. În favoarea acestei afirmaţii pledează atât unele tradiţii greceşti, consemnate de filosoful Xenophanes din Colophon şi de istoricul Herodot din Halicarnas, precum şi descoperirile arheologice.

Dintre acestea, cea mai renumită rămâne până în ziua de astăzi tezaurul găsit în cadrul campaniei din 1904-1905 de către arheologul D.G:Hogarth de la British Museum, în interiorul celei mai vechi faze de construcţiei a tempului zeiţei Artemis de la Efes (probabil între 650 şi 600 î.e.n.). Acesta era compus din numeroase obiecte confecţionate din aur, argint şi fildeş, dar şi din mai multe lingouri şi monede de electron (aliaj al aurului cu argintului, prezent în stare naturală în vestul Asiei Mici şi denumit de antici leukos chrysos– „aur alb”). 91 dintre monede erau similare, având reprezentate pe avers capete şi labe de lei, doar 2 fiind diferite, reprezentările de pe acestea fiind interpretate drept capete de focă (în antichitate, focile erau destul de numeroase în Marea Mediterană;chiar şi în prezent mai există aproximativ 450-600 de exemplare).

Cele 91 de monede au fost interpretate ca aparţinând regatului Lydiei, dat fiind faptul că leul era simbolul acestui stat, iar celelalte 2 monede au fost atribuite cetăţii Phoceea, locuite în antichitate de greci ionieni (astăzi în apropiere de Izmir, Turcia). O parte dintre monedele lydiene consemnează şi primele legende monetare atestate istoric, „WALWEI” şi „KALI”, interpretate în prezent ca numele celor ce răspundeau de atelierele monetare.
 



Monedele de electron descoperite la Efes reprezentau diferite subdiviziuni ale staterului lydo-milesian (unitate de măsură a masei, echivalentă cu 14, 1 grame):jumătăţi de stater, treimi, şesimi, optimi, până la monede ce reprezentau a nouăzeci şi şasea parte dintr-un stater (având deci aproximativ 0, 14-0, 15 grame!). Fără îndoială că aceste monede de câteva grame şi cu un diametru de câţiva milimetri nu ajunseseră încă să fie folosite exclusiv prin numărare, fiind încă supuse unei cântăriri de fiecare dată când se efectua câte o tranzacţie. De aceea este probabil ca explicaţia pentru invenţia monedei de către lydieni să ţină nu atât de cauze economice, cât mai ales de motive metalurgice.

Electronul conţinea un procent variabil de aur şi argint, iar metodele de separare ale celor două metale constituente nu fuseseră încă descoperite. Astfel, piese din acest aliaj, de aceeaşi masă, aveau valori diferite. Cum însă aliajul era una dintre resursele cele mai importante ale regiunii şi trebuia totuşi valorificat, ideea stabilirii unei valori artificiale pentru toate piesele identice ca masă şi ca formă a fost una naturală. Convenţia privind valoarea pieselor de electron era garantată de autoritatea statală prin intermediul însemnelor de pe monedă[1]. Este interesant că acest aspect apropie foarte mulr primele monede din istorie de cele pe care le utilizăm şi noi în ziua de astăzi şi care, la rândul lor, au o valoare eminamente artificială, stabilită prin convenţie şi garantată de organul emitent.

Foarte rapid după apariţia monedelor lydiene, cetăţile greceşti de pe coasta estică a Mării Egee, aflate sub dominaţia regilor lydieni, au bătut propriile monede de electron. Miletul, Phoceea, Samosul şi Efesul se remarcă drept primele cetăţi care au preluat noua invenţie, fiind favorizate atât de apropierea faţă de centrul monetar lydian, cât şi de resursele proprii de electron.
 



La puţin timp însă, electronul a fost abandonat, cu unele mici excepţii (de pildă, cetatea greacă Cyzicus de pe malul sudic al Mării Mediterane bătea stateri de electron chiar şi după 250 de ani, în vremea regelui macedonean Filip al II-lea şi oratorului atenian Demostene). Tehnologia de separare a metalelor componente ale electronului fusese descoperită, astfel încât faimosul rege lydian Croesus adoptă un sistem bimetalic, bătând atât stateri de aur, cât şi de argint. Perşii, care cuceresc regatul lydian în 547 î.e.n., preiau o vreme monedele lydiene, după care bat propriile monede:dareicul de aur şi siglonul de argint. Utilizarea monedelor persane nu a fost uniformă, unele populaţii, precum cele din Asia Mică, fiind mai receptive în acest sens, în timp ce altele, precum cele din Mesopotamia, nu au făcut o practică curentă din folosirea noii invenţii. Chiar şi în aceste condiţii, dareicul de aur a fost prima monedă cu o largă arie de circulaţie, monede de acest tip fiind descoperite de pe malurile Mării Egee până în India.

Spre deosebire de monedele care circulau în Asia, grecii s-au limitat în general la a bate monede de argint, din cauza abundenţei relative a acestui metal faţă de absenţa aurului. Deşi tradiţia menţionează că primele monede din Grecia continentală ar fi fost bătute de tiranul Pheidon al Argosului, descoperirile arheologice relevă că Egina, unul dintre marile centre comerciale ale epocii, ar fi fost întâia cetate din Europa care să utilizeze monede proprii. La scurt timp, ea a fost urmată de Corint şi de Atena, şi apoi şi de alte cetăţi greceşti, astfel încât în jurul anului 500 î.e.n. monedele de argint erau o prezenţă destul de comună chiar şi în coloniile întemeiate în Sicilia şi sudul Italiei.
 



Deşi de-a lungul timpului au fost utilizate mai multe standarde monetare, treptat două dintre ele s-au impus ca cele mai importante:cel eginetan (1 drahmă=6, 1 grame) şi cel attic (1 drahmă=4, 3 grame). Monede bătute după acelaşi standard, chiar dacă aveau însemne diferite, aparţinând unor cetăţi diferite, puteau fi folosite ca fiind echivalente, cel puţin în principiu. Pe drept cuvânt, reputatul istoric al Greciei antice, Robin Osborne, observă că „deşi primele piese cu însemne ale unei mase metalice regulate par să fi fost turnate în Lydia, lumea greacă este cea care a preluat, dezvoltat şi extins conceptul de monedă.”

Unele dintre monedele care au circulat în bazinul egeean până la ridicarea Macedoniei ca mare putere au fost celebre datorită ariei lor de circulaţie şi notorietăţii obţinute. Ele erau adeseori denumite după reprezentarea de pe avers, astfel încât grecii se refereau la drahmele ateniene ca la „bufniţe”, iar la cele eginetane ca la „ţestoase”. În aceeaşi notă, a rămas celebră observaţia regelui spartan Agesilaos care, în 394 î.e.n., a trebuit să se întoarcă din Asia Mică, unde lupta împotriva perşilor, în Grecia, unde o coaliţie a Atenei, Tebei, Corintului şi Argosului, creată pe baza aurului distribuit cu generozitate de Marele Rege persan Artaxerxes al II-lea, ameninţa Sparta. Învingător în luptele din Asia Mică, Agesilaos ar fi spus că este obligat să se întoarcă în Grecia din cauza celor 30 000 de „arcaşi” ai lui Artaxerxes, făcând astfel referire la cei 30 000 de dareici folosiţi de regele persan pentru mituirea fruntaşilor din cetăţile elene, întrucât pe aversul dareicului era figurat un arcaş din Persia (Plutarh Artaxerxes20.4;Plutarh Apophtegmata Laconica2;Plutarh Agesilaos15.6).

Ca de obicei, şi sub aspectul monedei, Sparta s-a remarcat drept o cetate originală, adoptând ca mijloc de schimb bare de fier care, imediat, după ce erau scoase din foc, erau cufundate în oţet pentru a deveni casabile şi inutilizabile altfel decât în tranzacţii (Plutarh Lysandros17.2-3). Chiar dacă Plutarh glumeşte pe seama banilor de la Sparta, spunând că şi pentru cele mai mici târguieli ar fi fost nevoie de un car cu asemenea mijloace de plată (Plutarh Lycurgos9.1-2), se pare că barele de fier ale spartanilor au fost funcţionale pentru mai bine de trei sute de ani. Deşi anticii atribuiau utilizarea banilor din fier dorinţei legiuitorilor spartani de a împiedica răspândirea corupţiei în cetate (unde ar fi putut ascunde cineva averile strânse într-o monedă cu o valoare atât de scăzută?), acest aspect se datorează mai mult lipsei metalelor preţioase în sudul Peloponesului, compensată însă prin prezenţa unor importante zăcăminte de fier.

Banii de fier ai spartanilor demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, una dintre caracteristicile care fac din monedă una dintre marile invenţii ale omenirii:posibilitatea ca valoarea de schimb a mărfurilor să fie exprimate prin intermediul unor obiecte similare, cu o valoare convenţională garantată printr-un însemn şi recunoscută ca atare de participanţii la schimburile comerciale, ca urmare a încrederii în emitentul obiectelor astfel însemnate.

În fapt, dincolo de importanţa ei economică, apariţia monedei a reprezentat un triumf al gândirii umane abstracte, o adevărată piatră de temelie aşezată la baza civilizaţiei occidentale.



Bibliografie selectivă

Jenks, Jeremy, „Chapters in the History of Money”, în „Financial Analysts Journal”, vol. 20, 1964, pp. 95-99.

Jenks, Jeremy, „Chapters in the History of Money:Chapter II. The Early Greeks and Ionians”, în „Financial Analysts Journal”, vol. 21, 1965, pp. 94-103.

Kagan, Donald, „The Dates of the Earliest Coins”, în „American Journal of Archaeology”, vol. 86, 1982, pp. 343-360.

Marx, Karl, „Capitalul”, vol. I, Bucureşti, 1948, p. 109-158.

Osborne, Robin, „Greece in the Making, 1200-479 B.C.”, Londra şi New York, 2009, p. 235-246.

Schaps, David, „The Invention of Coinage and the Monetization of Ancient Greece”, Ann Arbor, 2004.

Vargyas, Peter, „Sennacherib's Alleged Half-Shekel Coins”, în „Journal of Near Eastern Studies”, vol. 61, 2002, pp. 111-115.

Wallace, Robert, „The Origins of Electrum Coinage”, în „American Journal of Archaeology”, vol. 91, 1987, pp. 385-397.


[1]De fapt, există numeroase teorii cu privire la cauzele apariţiei monedei. Explicaţia prezentată în articol este cea care, în opinia autorului, este cea mai plauzibilă, în actualul stadiu al cercetării.
 


Autor Liviu Iancu

Sursa informaţiilor Historia.

Eminescu şi noi - Expoziţie numismatică






Sursa informaţiilor numismon.

marți, 16 ianuarie 2018

Botoşani: expoziţia „Columbofilia – tradiţie şi pasiune”


Muzeul Judeţean Botoşani, Secţia Ştiinţele Naturii Dorohoi, în colaborare cu Asociaţia Columbofilă „Fantezia – Ţara de Sus” Suceava, organizează în perioada 21–27 ianuarie 2018expoziţia temporară „Columbofilia – tradiţie şi pasiune”, ediţia a XIV-a.

Columbofilii din cele două judeţe, Botoşani şi Suceava, vor aduce în faţa publicului cele mai frumase şi competitive exemplare de porumbei. Sutele de înaripate (peste 300 exemplare de porumbei voiajori şi de ornament, găini, raţe, gâşte, fazani, păuni, iepuri etc.), unele mai graţioase decât altele, vor atrage atenţia şi vor încânta toţi vizitatorii. Pe lângă caracterul ştiinţific, de cunoaştere şi documentare, expoziţia va avea şi un caracter competitiv prin premierea celor mai reuşite exemplare pentru fiecare rasă de porumbel în parte.

Manifestările vor avea loc la sediul Muzeului de Ştiinţele Naturii Dorohoi, str. Al. I. Cuza, nr.43, şi vor da posibilitatea celor interesaţi să-şi completeze cunoştinţele de columbofilie şi să-şi poată achiziţiona porumbeii de ornament sau voiajori pe care şi-i doresc.

Expoziţia va fi deschisă publicului vizitator în perioada 21 – 27 ianuarie 2018, zilnic între orele 9.00 – 17.00.

Întocmit,

Şef secţie, Mihaela ŞTEFURĂ


Sursa informaţiilor Evenimente Muzeale.

Cluj-Napoca: Expoziția virtuală de fotografii de arhivă „100 DE PORTRETE DE ȚĂRANI TRANSILVĂNENI”










PRIVIND ISTORIA ÎN OCHI. 100 DE PORTRETE DE ȚĂRANI TRANSILVĂNENI – expoziție virtuală a Muzeului Etnografic al Transilvaniei dedicată Centenarului Marii Uniri

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, lansează astăzi expoziția virtuală de fotografii de arhivă „100 DE PORTRETE DE ȚĂRANI TRANSILVĂNENI”, care inaugurează programul de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, s-a bucurat de o largă participare țărănească, acest fapt istoric indiscutabil deosebind Transilvania de celelalte provincii românești. Doi mari oameni de cultură transilvăneni, Lucian Blaga și Liviu Rebreanu, au celebrat moștenirea culturală țărănească în Academia Română, prin discursurile de recepție intitulate „Elogiul satului românesc” (1937) și „Laudă țăranului român” (1940). Muzeul Etnografic al Transilvaniei, primul muzeu creat în Transilvania după Marea Unire, începe anul Centenarului Marii Uniri cu o expoziție virtuală de fotografii din arhiva instituției, care prezintă portrete de țărani ardeleni din perioada României Mari.

Expoziția virtuală ”100 de portrete”, eveniment dedicat Centenarului, conține imagini surprinse de către specialiștii etnografi din cadrul muzeului (Romulus Vuia, Luiza Netoliczka, Teodor Onişor) și de către un colaborator englez al acesteia (Denis Galloway). Majoritatea imaginilor, cu câteva excepții, au fost realizate pe clișee de sticlă, în perioada 1910–1939, în diferite zone etnografice transilvănene și în Bucovina.

În general, fotografia etnografică încerca să surprindă complexitatea diferitelor fenomene culturale, motiv pentru care portretele aveau o pondere mai mică în cadrul colecțiilor din acest domeniu. În perioada realizării lor, imaginile prezentate aveau menirea să documenteze diferitele particularități fizionomice ale țăranilor, portul lor caracteristic – găteala capului, podoabele –, fotografia pe hârtie având și un rol secundar, cel de a înlesni crearea unei legături personale între etnograf și subiectul cercetării. Distribuția zonală a imaginilor-portret nu este echilibrată: unele zone, cum ar fi zona Pădurenilor, Țara Hațegului, sunt mai bine reprezentate, altele mai puțin, iar din multe zone etnografice marcante nu dispunem de portrete. Deoarece găteala capului – de maxim interes pentru etnografi – era mult mai spectaculoasă și mai diversă la femei, arhiva noastră conține un număr mult mai mare de portrete feminine. În cadrul acestei serii există însă relativ puține portrete de fete, majoritatea imaginilor reprezentând femei căsătorite, de diferite vârste, unele fotografii surprinzând chiar momentul ritual al trecerii de la statutul de fată la cel de nevastă, prin prezentarea mireselor sau a nevestelor proaspăt „îmbrobodite”.

Deoarece gruparea imaginilor în funcție de anumite criterii ar fi fracționat întregul, am optat pentru prezentarea lor în ordinea intrării în arhivă, cu descrierea aferentă. Pentru a facilita identificarea provenienței fiecărei imagini, am indicat actuala apartenență administrativă. În cele câteva cazuri în care doar județul era specificat în arhivă, am menționat apartenența administrativă interbelică.

Imaginile prezentate păstrează și ne aduc aproape lumea surprinzător de bogată și de variată a portului tradițional, în special a pieptănăturii și gătelii capului. Elemente ca tipul de pieptănătură, neacoperirea sau modalitatea de acoperire a capului marcau localitatea, zona, starea civilă, statutul social, vârsta. Părul fetelor mari din Oaș, mai ales la ocazii rituale, formează o singură dantelă fină, pe când – la polul opus – părul fetelor din Drăguș (zona Făgăraș) este tăiat scurt, pe cap purtând o pălăriuță cochetă, ornamentată cu un „cicur” (ciucure) mare de lână colorată. Coafura cu „chică” peste fruntea fetelor, răspândită pe un areal mai mare, surprinsă în fotografiile realizate în Țara Hațegului, diferă total de pieptănătura „cu coarne” a nevestelor din aceeași zonă. Acestea din urmă au părul de pe creștet împărțit cu o cărare la mijloc, răsucit în șuvițe subțiri, „sucituri” – am numărat și câte 20 de sucituri pe fiecare parte a feței – care coboară spre ceafă unde sunt strânse în conci. Dacă coafura nevestelor din Hațeg ne impresionează prin finețe și migală, pieptănătura „cu pleteri” a momârlancelor măritate ne surprinde prin robustețea cozilor groase, amplificate cu „vițe” de lână, încolăcite în jurul urechilor. Forma cocului, structura, decorul cepselor constituie marcă identitară zonală. O funcție asemănătoare aveau și acoperitoarele de cap, care ilustrau în plus – prin calitatea sau proveniența materialului – și diferențele de avere și poziție socială între purtătoarele din aceeași zonă. Statusul social era subliniat în cazul femeilor și prin prezența sau absența salbelor, zgărzilor, pieselor de aur sau argint.

Rămase anonime, dar rezistând timpului grație întâlnirii providențiale cu cercetători marcați de empatie, persoanele care ne privesc în ochi ne emoționează astăzi prin forța cu care transmit valorile și simbolurile unei lumi de păstrători ai tradițiilor și moștenirii noastre culturale.

Expoziția poate fi vizionată prin accesarea linkului: http://www.muzeul-etnografic.ro/ro/articole/expozitii/100-de-portrete-de-tarani-transilvaneni


Sursa informaţiilor Evenimente Muzeale.

Dorohoi: expoziţia “Acasă la Antipa”






Muzeul Judeţean Botoșani, Secţia Ştiinţele Naturii Dorohoi, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, organizează în perioada 15 ianuarie – 28 februarie, la sediul muzeului din Dorohoi, expoziţia temporară “Acasă la Antipa”

Expoziţia prezintă piese cu valoare ştiinţifică, istorică şi documentară, colectate şi studiate personal de către savant, piese care fac parte din patrimoniul muzeului bucureştean.

Prin intermediul fotografiilor, documentelor şi pieselor expuse, vizitatorii vor putea descoperi actualitatea operei lui Grigore Antipa, elemente inedite din viaţa sa, precum şi preocupările sale ştiinţifice, extrem de diverse, Antipa fiind primul oceanolog, ecolog şi hidrobiolog român, autorul conceptelor de biosociologie şi bioeconomie, ctitor de instituţii culturale şi de cercetare, dar şi diplomat apreciat al epocii sale.

Expoziţia va fi deschisă publicului vizitator în perioada 15 ianuarie -28 februarie 2018, de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00.


Întocmit,

Şef secţie, Mihaela ŞTEFURĂ


Sursa informaţiilor Evenimente Muzeale.

Exponatul Lunii la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I": ordinul Steaua României (Unirii)





Zilele de 5 şi 24, transformă luna ianuarie dintr-o simplă lună de iarnă într-una foarte importantă pentru istoria noastră.....luna Micii Uniri. Pentru a marca acest eveniment Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" începe seria de micro expoziţii Exponatul Lunii cu ordinul Steaua României (Unirii).
Înfiinţarea lui a fost „negociată” de Vasile Alecsandri, ministrul de externe al Moldovei, cu împăratul Napoleon al III-lea, de la care a primit promisiunea că va accepta şi va purta însemnele ordinului pe care domnitorul Alexandru Ioan I (Cuza) intenţiona să i-l acorde.
Acceptul împăratului Franţei nu a fost însă de ajuns, celelalte mari puteri opunându-se apariţiei acestui ordin naţional românesc. Cunoscut, în diferitele etape ale proiectării sale, sub numele Alexandru Ioan I, Spicul de Aur sau Jerba de aur, proiectul ordinului a fost studiat în consiliile de miniştri ale Ţării Româneşti şi Moldovei şi al Comisiei Centrale de la Focşani. Aceasta din urmă i-a stabilit în 1861 cadrul general: un statut, cu 54 de articole, ce cuprindea denumirea, motivaţia instituirii, descrierea însemnelor, modul de admitere şi avansare, primirea şi depunerea jurământului, ierarhia, acordarea pensiilor, brevetele, disciplina membrilor, administrarea, alegerea unui mare cancelar şi a unui consiliu propriu. Ca denumire au fost propuse Crucea Unirii, Steaua României sau ordinul Unirii.
Proiectul a fost însă amânat din cauza conjuncturii internaţionale, defavorabilă unui astfel de act de independenţă.
Demersurile pentru instituirea unui ordin naţional au fost reluate în august 1864 când, din ordinul domnitorului, primul ministru, Mihail Kogălniceanu, a înaintat Consiliului de Stat proiectul ordinul Steaua României (Unirii). Acest proiect a fost votat la 29 august/10 septembrie 1864, iar domnul l-a aprobat la 11/23 septembrie acelaşi an. Cu mici modificări, el era acelaşi votat de Comisia Centrală de la Focşani în 1861. Însemnul era reprezentat printr-o cruce bizantină repetată, emailată albastru închis, înconjurată de raze şi purtând o coroană princiară. În centrul crucii, pe ambele feţe, se afla câte un medalion în email roşu. Medalionul de pe avers avea două mici coroane de lauri cu cifrele 5 şi 24 (ianuarie) simbolizând datele dublei alegeri a lui Cuza în Moldova şi Ţara Românească, iar pe bordură, pe email albastru, se afla inscripţia GENERE ET CORDE FRATES (Fraţi de sânge şi de inimă) înconjurată de o cunună din frunze de stejar. Pe medalionul de pe revers se afla cifra domnitorului, înconjurată de o cunună din frunze de stejar.
Pentru confecţionarea decoraţiilor comanda a fost încredinţată lui Alexis Godillot, furnizorul armatei imperiale franceze şi a celei române, care a mijlocit realizarea acestora la Casa de brevete şi decoraţii „Kretly” din Paris, care a prezentat un model acceptat de către domnitor şi, pe baza acordului său, s-a executat comanda pentru 1000 de exemplare.
Practic, ordinul era gata de a fi instituit şi acordat, însă, îi lipsea girul puterii suzerane, Imperiul Otoman. Iniţial, domnitorul a încercat să-şi asume, totuşi, responsabilitatea instituirii, dar la sugestia reprezentanţilor diplomatici români, atât din Constantinopol cât şi din celelalte capitale europene, a renunţat la intenţie.
Însemnele ordinului Steaua României (Unirii), reprezentând toate cele cinci grade, au fost aduse la Bucureşti în prima jumătate a anului 1865 şi au fost conferite doar propio – moto (cu mâna proprie) de domnitor câtorva dintre apropiaţii săi.
La 9/21 mai 1877, prin preluarea însemnelor acestui ordin, cu unele modificări - aplicarea cifrei domnitorului Carol I şi a vulturului cruciat înconjurat de deviza IN FIDE SALUS (În credinţă e salvarea) - executate de acelaşi bijutier parizian, a fost creat ordinul Steaua României, primul act al Independenţei române.
Muzeul nostru deţine în patrimoniul său ordinul Steaua României (Unirii) în gradele de ofiţer, comandor şi mare ofiţer (însemn şi placă). Obiectele au intrat în colecţia noastră între anii 1932-1938, prin donaţiile doamnei Mina Fain si a Muzeului Naţional de Antichităţi.

Exponatele vor putea fi văzute în holul muzeului, în perioada 17 ianuarie – 18 februarie 2018.

De asemenea, vă invităm să vizionaţi şi alte obiecte care au aparţinut domnitorului Alexandru Ioan I, sau care se referă la epoca Unirii din 1859 şi până la 1866, care se află în expoziţia de bază a muzeului, la etajul II.


Sursa informaţiilor Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I".

Exponatul Lunii Ianuarie 2018 Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia: Apel pentru formarea Gărzilor Naţionale din Transilvania, 9 noiembrie 1918





Exponatul Lunii Ianuarie 2018

Consiliul Judeţean Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
vă invită la vernisarea Exponatului Lunii Ianuarie

Apel pentru formarea Gărzilor Naţionale din Transilvania, 9 noiembrie 1918


Sursa informaţiilor Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Crucile monede din Katanga - 16.01.2018

Katanga este o provincie de sudul Republicii Democrate Congo foarte bogată în cupru, cobalt, staniu, uraniu și diamante. Băștinașii utilizau aceste bogații naturale încă dinaintea colonizării europene din secolul XIX. Din 1884, firme belgiene au început să exploateze resursele minerale astfel că zona s-a dezvoltat mult mai intens decât restul ţării. Colonie belgiană, Congo își obține independenţa în iunie 1960, iar în 1961 provincia Katanga devine stat separat de Congo. În 1963 Katanga (sau Shaba- care în limba swahili înseamnă cupru) este încorporată cu forța în Congo. Crucile Katanga, numite și Handa, sunt o forma de bani primitivi, utilizate încă din secolul XI și până în 1920 în tranzacțiile comerciale dintre triburile din provincie.





Handa sunt, de fapt niște lingouri din cupru având formă de cruce. Ele variau ca dimensiuni și greutate. Aveau, în general, între 13 și 26 cm lungime circa 1,5-2 cm grosime iar greutatea era între 0,5kg și până la 2,5kg. Se obțineau prin turnarea cuprului topit direct în mulaje făcute în nisip, lut sau piatră. După ce erau scoase din mulaj crucile uneori erau șlefuite.
Crucile Katanga au fost utilizate în decursul istoriei pentru scopuri politice, comerciale sau sociale. Cercetările arheologie efectuate în provincia Katanga au scos la iveala faptul că până în secolul XIV lingourile de cupru se turnau în doua forme: H și X.






Astfel de handa s-au găsit în morminte fiind legate de gâtul morților ca simbol al prestigiului și bogăției defunctului. Aceste handa erau mai mici având maxim 15 cm lungime. Au fost descoperite exemplare și de câțiva mm lungime. În secolul XV misionarii portughezi au introdus în zonă creștinismul și bineînțeles simbolul crucii, astfel ca handa a luat forma de cruce fiind asociata cu noua religie și căpătând noi semnificații mistice. În secolele 18-19 crucile Katanga erau simboluri ale puterii diverselor regate care se luptau pentru controlul resurselor de cupru, dar erau utilizate și pentru cumpărarea unei neveste sau a unei capre ori un pistol.
Valoarea de schimb a crucilor Katanga a variat în funcţie de perioada istorică, regiune și context. La sfârșitul secolului XIX, cu o cruce obișnuită puteai cumpăra 10 kg de faină sau 5-6 găini ori 6 topoare sau 4 kg de cauciuc. Un pistol se cumpăra cu 10 cruci iar pentru o soție trebuia să plătești circa 14 cruci mari. În prezent, prețul unei astfel de cruce-monedă având lungimea de 24cm este în jur de 125 $-200 $. 







În 1961 în Katanga s-au emis pentru scurt timp două monede din cupru de 1 și 5 franci care aveau pe ele, ca un omagiu, vechile simboluri handa.


Bibliografie:
1. http://www.hamillgallery.com/CURRENCY/KATANGACURRENCY/KatangaCurrency.html
2. http://www.joelscoins.com/odd.htm#katanga
3. http://www.pomexport.com/1images/PrimMoney.htm
4. Larry Allen-Encyclopedia of money, 1999, ABC-CLIO, Inc.,Santa Barbara, California


(articol apărut în revista "Colecționarul Român" nr.9/2007)

Sursa informaţiilor numismon.