luni, 6 noiembrie 2017

Conferinţa "Ultimii dinozauri din Transilvania"





Muzeul Țării Crișurilor vă invită la conferința Ultimii dinozauri din Transilvania, susținută de Prof.univ.Dr. Vlad Codrea, coordonatorul Laboratorului de Paleotheriologie și Geologia Cuaternarului – Departamentul de Geologie, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, care va avea loc miercuri, 8 noiembrie 2017, ora 18.00, la noul sediu al Muzeului Țării Crișurilor (str. Armatei Române nr. 1/A).
Prof.univ. Dr. Vlad Codrea este un reputat paleontolog, cu cercetări în special în domeniul paleontologiei și paleoecologiei vertebratelor și a studiului formațiunilor continentale.
Profesorul Codrea este preocupat de paleontologia vertebratelor din Mezozoic încă din 1999, când a început să cerceteze împreună cu o echipa româno-belgiană formațiunile continentale cretacice în căutare de microvertebrate. În sedimentele cercetate s-au găsit oase de dinozauri și alte reptile reprezentând o faună comparabilă cu cele din formațiunea de Sânpetru din Depresiunea Hațeg, care au fost pentru întâia oară puse în valoare de paleontologul transilvănean Franz Nopcsa (Nopcsa Ferenc) încă de la începutul secolului XIX.
Din anul 2000 cercetările laboratorului din Cluj s-au intensificat și prospecțiunile în siturile continentale cretacice s-au extins. Pe lângă cele din județul Alba, s-au descoperit și s-au cercetat noi situri atât în Bazinul Hațeg, cât și în Poiana Ruscă și în județele Alba, Sălaj și Cluj. Echipele de cercetători au fost coordonate de către Prof.univ Dr. Vlad Codrea, în care a cooptat și specialiști din Belgia, SUA, Franţa și Italia.
Toate descoperirile noi atestă faptul că dinozaurii „pitici” din Cretacicul terminal au populat o zonă mai vastă în Transilvania, o insulă mai mare decât s-a presupus anterior - arealul restrâns la Depresiunea Hațeg. Cercetările continuă și se desfășoară din Poiana Ruscă până în Sălaj, acolo unde există dovezile geologice ale insulei dispărute.
„Sfârșitul erei mezozoice oferă astfel în România spectacolul unic al evoluției lumii vii în interiorul unei insule nu de foarte mari dimensiuni. Efectele sunt spectaculoase: o parte dintre dinozaurii care populau insula și-au redus dimensiunile devenind „pitici”. Ei viețuiau alături de o întreagă faună în care se remarcă alte reptile, precum șopârle, șerpi, pterozauri, crocodili, țestoase, pești și mamifere. Acestea din urmă sunt de interes pentru propria noastră evoluție. Este însă evident că această „insula” oferă și astăzi nebănuite surprize, precum forme noi pentru știință. Cercetările continuă și se desfășoară din Poiana Ruscă până în Sălaj, acolo unde avem dovezile geologice ale insulei dispărute.” – Prof.univ.Dr. Vlad Codrea
Intrarea publicului la conferință este LIBERĂ.


Sursa informaţiilor Muzeul Țării Crișurilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu