marți, 20 iunie 2017

Forturile şi Comunicaţiile



- Fortul 13 Jilava
- Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii
- Forturile Chitila şi Leurdeni + Bateria 9-10

Sub genericul "Ziua transmisioniştilor militari", Armata Română ne invită la Zilele Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii, aflat în Cazarma U.M. 01668, în incinta căreia se află şi Fortul 3 Otopeni (inundat şi nevizitabil). Vom răspunde la această invitaţie în ziua de sâmbătă, 15 iulie, prilej cu care conducerea Penitenciarului Bucureşti-Jilava ne completează ziua cu o nouă invitaţie, aceea de a vizita Fortul 13 Jilava, aflat în incinta penitenciarului. Spre finalul zilei ne abatem la alte câteva fortificaţii abandonate de pe centura capitalei, construite pe timpul Regelui Carol I, între 1885 şi 1895.

Ne vedem sâmbătă, 15 iulie 2017, la ora 07:00, la gura de metrou Piaţa Unirii, afară, accesul situat în faţa hotelului Horoscop.

La ora 07:05 plecăm spre Fortul 13 Jilava, aflat în incinta Penitenciarului Jilava, acolo unde va trebui să respectăm cu stricteţe regulile de vizită într-o incintă cu un astfel de statut. Este obligatoriu să prezentaţi cartea de identitate sau paşaportul. Nu este permisă SUB NICIO FORMĂ intrarea cu telefoane mobile, aparate foto sau orice alte mijloace de înregistrare, metale etc. (va fi control corporal la intrare şi la ieşire, ca la aeroport). În mod excepţional, Conducerea penitenciarului a aprobat ca din grup să facă parte un singur fotograf, iar acela voi fi eu.

Atenţie! Echipamentele foto-video şi telefoanele vor fi lăsate în autocar, care va fi parcat în interiorul penitenciarului (deci pază armată).

La ora 10:15 sosim la Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii, aflat în incinta cazărmii istorice a Fortului 3 Otopeni. Vom participa la Zilele Muzeului, manifestare care include activităţi precum: depunerea unor coroane de flori, expoziţii, reconstituiri istorice, atelier de transmisiuni, marşuri, fanfară, târguri, tir cu arma şi alte surprize (conform pliantului ataşat pe avizierul evenimentului).

La ora 14:00 plecăm spre celelalte obiective (abandonate) ale centurii de fortificaţii, urmând ca în jurul orei 19:00 să ajungem în acelaşi punct ca la plecare, Piaţa Unirii.

Pentru vizitarea Fortului 13 Jilava, care va avea loc în condiţii speciale de securitate, veţi fi rugaţi la autocar să semnaţi şi apoi să respectaţi un regulament de ordine interioară, iar la îmbarcare voi verifica personal ca fiecare pasager să aibă în posesie un act de identitate (C.I. sau paşaport, în curs de valabilitate).

Preţul aplicaţiei este de 70 de lei (include transportul şi organizarea).

Atenţie! Accesul la toate obiectivele este gratuit, dar vizitarea Fortului Jilava se poate face numai în urma înscrierii la întreg traseul!

Înscrierea se face prin email (detalii mai jos). La înscriere vă rog să specificaţi numele complet al fiecărui pasager pentru care solicitaţi loc.

Vă rog insistent să citiţi cu atenţie toată descrierea evenimentului, dar şi cele afişate periodic pe avizierul evenimentului.

Vă mulţumesc frumos,
Andrei Ionel – arhivadegeografie@gmail.com


Sursa informaţiilor Arhiva de Geografie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu