marți, 25 aprilie 2017

AURUL ŞI ARGINTUL ANTIC AL ROMÂNIEI - Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați



AURUL ŞI ARGINTUL ANTIC AL ROMÂNIEI

„În perioada 10 mai - 24 iunie 2017, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați va prezenta publicului gălățean, unele din cele mai valoroase bunuri culturale din patrimoniul arheologic național. Excepționala expoziție „Aurul și argintul antic al României” este, în totalitate, unică prin valoarea și importanța istorică a celor peste 1000 de artefacte din metale prețioase și a fost organizată de către Muzeul Național de Istorie a României cu contribuția a 32 de muzee din țară, printre care se numără și instituția noastră.
Proiectul expozițional este coordonat de dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al Muzeul Național de Istorie a României și dr. Rodica Oanță-Marghitu, şef secţie Cabinet Numismatic şi Tezaur Istoric din cadrul acestei instituții muzeale. Din luna decembrie a anului 2013 și până în prezent expoziția a fost itinerată la Timișoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Iași, Constanța, Piatra Neamț, Suceava, Bârlad.
Piesele ce intră în inventarul expoziției au fost descoperite prin munca unor reputați specialiști de-a lungul ultimilor 200 de ani de evoluție a arheologiei românești și acoperă o perioadă de aproximativ șase milenii de istorie, începând din neolitic și până în antichitatea târzie. Adevărate capodopere ale orfevrăriei preistorice și antice din spațiul românesc, exponatele care fac parte din proiectul „Aurul și argintul antic al României” vor oferi publicului vizitator ocazia de a admira evoluția prelucrării metalelor prețioase de-a lungul a 6000 de ani de istorie, măiestria artizanilor în ceea ce privește execuția acestor obiecte unice, precum și bogăția de simboluri prezente în ornamentica artefactelor.” (muzeografi Costel Ilie, dr. Tudor Mandache)
Evenimentul se va desfăşura la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, secţia Lapidarium din str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2.


Sursa informaţiilor Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu