miercuri, 22 martie 2017

Simpozionului internaţional „Piese arheologice minore şi semnificaţia lor”



Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în perioada 23-25 martie 2017, cea de-a cincea ediție a simpozionului internațional „Piese arheologice minore și semnificația lor”.

"La această manifestare științifică, de organizarea căreia se ocupă un comitet de specialiști din cadrul instituției noastre: dr. Nicolae Cătălin Rişcuţa, dr. Oana Tutilă, dr. Cătălin Cristescu și dr. Antoniu Marc, vor fi prezentate 35 de lucrări, în limba engleza, alături de cercetători în domeniu de la principalele muzee și instituții de învățământ superior din ţară urmând să fie prezenți și colegi din Franța, Ungaria, Marea Britanie, Serbia și Bulgaria", declara reprezentanții Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

Cu acest prilej va fi lansat și volumul „Archaeological Small Finds and Their Significance. Proceedings of the Symposium on Games and Toys”, editat de dr. Oana Tutilă, dr. Nicolae Cătălin Rişcuţa și dr. Iosif Vasile Ferencz. Lucrarea cuprinde comunicările prezentate la ediția anterioară a simpozionului, desfășurata în primăvara anului 2015. Despre volum va vorbi dr. Paul Pupeză, specialist în cadrul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca. Festivitatea de deschidere va avea loc joi, 23 martie 2017, ora 10.00, în Palatul Magna Curia.


See more at: http://www.ordineazilei.ro/life/arta-si-cultura/p/palatul-magna-curia-gazduieste-simpozitonul-piese-arheologice-minore-si-semnificatia-lor#sthash.z24qsdbF.dpuf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu