marți, 15 martie 2016

PAŞAPORTUL ROMÂNESC (1912 - 2016)



PAŞAPORTUL ROMÂNESC (1912 - 2016)

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Galați – Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Galați și Liceul Teoretic „Dunărea” Galați vă invită joi, 17 martie 2016, ora 14.00, la expunerea susţinută de muzeograf Mariana-Delia Pohrib: PAŞAPORTUL ROMÂNESC (1912 - 2016).

Activitatea este prilejuită de sărbătorirea Zilei Pașaportului Românesc (19 martie), ocazie cu care vor fi readuse în atenția publicului repere ale cadrului legislativ începând cu Regulamentul Organic şi până în prezent, vor putea fi admirate în cadrul unei micro-expoziţii: pașapoarte (datate 1878, 1886) din Colecția Specială a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Regulamentul Organic, act normativ elaborat „în zilele preaînălțatului prinț și domn stăpânitor a toată Țara Românească, Gheorghe D. Bibescu voievod”, Bucureşti, 1847, precum şi Codul General al României. Coduri, legile şi regulamentele uzuale în vigoare (1856-1913), Legi uzuale (1911-1913), autor Constantin Hamangiu.

Evenimentul se va desfășura la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, str. Al. I. Cuza, nr. 80, Galaţi.


Sursa informaţiilor Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu