marți, 16 iunie 2015

Festivalul “Mediaş Cetate Medievală - târg de meşteşuguri vii” ediţia a XI-a



Festivalul “Mediaş Cetate Medievală - târg de meşteşuguri vii”
ediţia a XI-a.

După Bistrița, Braşov şi Cluj-Napoca, municipiul Mediaş va găzdui în perioada 19-21 iunie 2015, în cadrul celui mai important festival al verii “Mediaş Cetate Medievală - târg de meşteşuguri vii” ediţia a XI-a, “Caravana Artei și Meşteşugului”.
Inițiativa venind din partea Direcţiei pentru Cultură Mediaş în colaborare cu Breasla Meşteşugarilor, are ca scop celebrarea “Zilei Mondiale a Artei şi Meşteşugului”.
Manifestarea va fi găzduită în centrul oraşului - Piaţa Regele Ferdinand I, prezentând ateliere deschise ale meşteşugarilor, cu demonstraţii şi programe pentru copii unde cei doritori vor putea să se inițieze în tainele unor meserii precum ţesutul la război, suflatul sticlei, pictură, olărit sau prelucrarea metalelor. Programul zilnic al activităților pentru copii, respectiv a demonstrațiilor este dimineața între orele 11.00 -12.00 şi după masă între 14.00 -16.00.
Pe lângă târgul meşteşugarilor, veți găsi bunătăți preparate după rețete tradiționale, afumături, specialități de brânză şi caşcaval, dulciuri, jucării şi podoabe.
Dintre noutăţile oferite publicului larg în cadrul evenimentului, amintim inaugurarea unei Galerii de artă în incinta curţii Bibliotecii municipale”St.L.Roth” și vernisarea unei expoziţii în cadrul acesteia, precum şi două expoziţii stradale:”Icoane in straie româneşti”autor Nicu Cociorvă din Bacău si ”Porţile secuieşti - patrimoniu şi identitate”a lui Kovács Piroska, amplasate în Piața R. Ferdinand I.
De la festivalul din acest an nu vor lipsi cavalerii din Mediaş, Paladinii de Terra Medies, alături de cei sosiţi din oraşe medievale precum Artgotica din Sibiu, grupul de reconstituire istorică Terra Ultrasilvana din Braşov, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara şi Fraţii Corbi din Timişoara. Aceştia vor fi prezenţi în costumele lor specifice, vor oferi spectacole pline de culoare, lupte cu spada la punctaj, dansuri medievale, scenete medievale şi spectacole pirotehnice. Nume sonore ale muzicii de calitate, precum Cimpoierii din Transilvania, Huniadi Cantores, Truverii, Trei Parale, Walter Ghicolescu, Motto, Blackbeers, Bordo Sarkany şi mulți alţii sunt invitaţi să încânte auditoriul cu piese adulate de publicul tânăr, dar şi de cel trecut de prima tinereţe.
Festivalul “Mediaş - Cetate Medievală” invită şi anul acesta întreaga comunitate medieşeană, dar şi oaspeţi de pretutindeni, să participe la sărbătorirea tradiţiei, portului, spiritului legendei şi misterului.


Informaţii preluate de pe pagina oficală de Facebook a Direcţiei Municipale pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret Mediaş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu